Controlul presei locale majoritare şi minoritare orădene în anii 1960-1970

Plainer Zsuzsa

ISPMN (Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca), Doctorandă, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

 

Atelierul de cercetare socială: Proiectul de cercetare: gen literar, unealtă, biografie, 20 mai 2011


Controlul culturii înalte şi al sferei publice are o relevanţă specială pentru România lui Ceauşescu, unde controlul simbolic-ideologic a devenit o sursă importantă a menţinerii puterii de stat (Verdery, 1994). Astfel, istoria cenzurii reprezintă o parte integrantă din puzzle-ul încă incomplet al istoriei comunismului de stat. În acest sens lucrarea de faţă are ca scop analiza comparată a documentelor despre intervenţiile secţiei orădene ale Direcţiei Generale de Presă şi Tipărituri (DGPT) – instanţa principală de control până în 1977 – asupra celor două cotidiene locale Crişana şi Fáklya. Prin compararea intervenţiilor se doreşte o creionare a diferenţelor dintre tipurile cenzurii minoritare, respectiv celei majoritare, din aceeaşi perioadă și acelaşi context local.

Argumente

În pofida creşterii interesului asupra controlului culturii şi a vieţii publice din România lui Ceauşescu, literatura de specialitate nu se caracterizează printr-un cadru teoretic solid şi bine construit, cu aspecte clar-definte ale analizei (Petcu, 1999; Petcu ed.,2005; Győrffy, 2007; Marino, 2000 etc.). În anumite cazuri colectarea materialului arhivat pare a fi puţin sistematică; Ion Zainea de exemplu, în studiul său despre DGPT Oradea, selectează anumite intervenţii ale cenzorilor fără a-şi releva metodele de eşantionare și criteriile selecţiei (Zainea, in Petcu 2005). Trebuie menţionat pe de altă parte că golurile în investigaţiile despre controlul sferei publice pot fi îngreunate de lipsa cercetărilor de bază şi în mod special de prezervarea haotică a documentelor despre cenzură, în special a celor din anii 1980. Totuşi, anumite direcţii de cercetare pot fi depistate în materialele publicate pe acestă temă. Prima categorie este cea a memoriilor, jurnalelor, interviurilor, manifestărilor personale ale membrilor elitei minoritare şi majoritare din România (vezi de exemplu: Domokos, 2004, Gáll, 1995). În pofida lipsei cadrului teoretic, aceste narațiuni sunt extrem de preţioase în înţelegerea tehnicilor de eludare a cenzurii, în reproducerea duplicităţii (Kligman, 1998). Volumele de colecţionare a documentelor ar intra în categoria a doua  a cercetărilor; aceste publicaţii fiind colecţionări ale rapoartelor, minutelor, intervenţiilor instanţelor de control fără a adăuga o analiză teoretică la aceste arhivări şi colecţii (Maliţa, 2006). A  treia mare categorie ar fi cea a descrierii cadrului general (naţional) al cenzurii, fără a accentua latura minoritară a acesteia (Petcu, 1999, Marino 2000, Kiss manuscris). Al patrulea grup este reprezentat de studiile şi cărţile, care – într-o oarecare măsură – se axează asupra fenomenului de etnicizare a cenzurii (în mod implicit vezi Győrffy,2007, în mod explicit Lázok in Olti-Gidó eds. 2009; sau Cseke in Petcu eds. 2005).

Studiul de faţă se înscrie în seria cercetărilor preocupate de latura etnică-minoritară a mecanismelor de control, având însă o abordare diferită a cenzurii faţă de cea a lucrărilor   sus menţionate. Această abordare constă în problematizarea laturii etnice ale cenzurii în loc de a o interpreta ca un fenomen de la sine înţeles. În analiza lui Győrffy materialul empiric este alcătuit în exclusivitate din exemplele instiuţiilor minoritare, fără a specifica modul în care mecanismele descrise ale cenzurii se raportează la exemplele adunate:  oare materialul empiric minoritar se referă doar la aspectele minoritare ale cenzurii sau el reflectă în acelaşi timp şi caracteristicile cenzurii culturii româneşti? O intransparenţă oarecum similară apare în studiul semnat de Péter Cseke (vezi Cseke in Petcu eds. 2005): autorul ne vorbeşte despre situaţia specifică a câmpului cultural minoritar, presupunând existenţa unor forme de control specific minoritare cu toate că acest specific nu este creionat printr-o comparaţie cu formele de control românesc şi câmpul cultural majoritar. În studiul său, Klára Lázok (Lázok in Olti-Gidó eds. 2009) realizează o comparaţie dintre controlul cărţilor maghiare şi române pentru a afla dacă există o oarecare specificiate a temelor minoritare cenzurate, însă această comparaţie dintre controlul sferei publice minoritare şi majoritare nu se bazează pe o analiză sistematică a producţiei culturale: astfel, nu sunt colectate toate intervenţiile posibile făcute în manuscrisele maghiare şi româneşti, lipseşte clasificarea completă a acestora şi comparaţia celor două baze de date.

Asemănător studiului Klárei Lázok, cercearea de față porneşte de la ideea de comparare a intervenţiilor DGPT pe manuscrisele maghiare şi româneşti locale. Din punct de vedere epistemologic compararea datelor presupune că cenzura minoritară şi majoritară nu au trăsături definite prealabil, eventualele specificităţi (sau asemănări) ale lor fiind rezultatele şi nu preconcepţiile analizei. Diferenţa dintre studiul sus menţionat şi lucrarea de faţă constă în modalitatea construirii bazei de date: comparaţia dintre controlul minoritar şi majoritar se va realiza din comparaţia tuturor intervenţiilor făcute de DGPT pe acelaşi tip de materiale (cotidiene locale) pe parcursul unei perioade bine conturate. Astfel, în decursul analizei vor fi colectate şi comparate nu doar restriciţiile referitoare la elementele culturale etnice (tema naţiunii, tema graniţelor vechi, limba statului, statutul minorităţii etc.), ci și mecanismele care controlează universul ideologic al comunismului de stat în aceste documente, spre deosebire de studiul sus menţionat. Prin colecţionarea acestor date se recunoaşte rolul primar al PCR în controlul sferei publice.

Alegera temei lucării de faţă (intervenţiile DGPT Oradea asupra cotidienelor locale Crişana şi Fáklya) se explică prin mai multe motive. Dările de seamă şi raporturile DGPT din anii 1960-1970 reprezintă un corpus bogat şi complet din fondurile Arhivei Judeţene Bihor, ele reprezentând perioada cea mai bine documentată a istoriei cenzurii locale. Dincolo de acest motiv pragmatic, alegerea perioadei şi a conţinutului are o justificare aparte: deceniile sus menţionate reprezintă anii de „glorie” ai Direcţiei: faţă de anii 50, caracterizați prin conturarea cadrului instituţional al DGPT, deceniile 1960-1970 reprezintă perioada în care instituţia dispune de o structură amplă (centrul din Bucureşti şi filialele locale) şi relativ stabilă, respectiv o activitate din ce în ce mai bogată (Kiss, manuscris). Faţă de anii 1977-1989, această perioadă pare a fi cea mai bine documentată: după desfiinţarea DGPT, instanţele cenzurii sunt  incorporate în instituţiile culturale, iar documentele formale despre mecanismul controlului sunt greu de găsit şi accesat. Presa locală ca subiect al analizei are şi ea motivele sale: dincolo de revista literară Familia, cele două cotidiene reprezentau activitatea cea mai importantă a filialei locale DGPT. Cu toate că urmărirea conţinurilor interzise în revista culturală reprezentau o problemă mult mai amplă pentru cenzori ( despre dezbaterile asupra revistei vezi de exemplu AN-DJBH, fond DGPT, d3/1968), decât controlul cotidienelor locale, am renunţat la analiza Familiei în lipsa existenţei unui omolog minoritar local.

Metodologia

Alegerea metodologiei cercetării – analiza documentelor DGPT şi completarea acesteia cu surse autobigrafice, respectiv interviuri – este rezultatul unei „căutări” îndelungate. Pe lângă aspectele relevante ale cenzurii presei, prezentarea de faţă îşi doreşte revelarea problemelor metodologice pe care un antropolog sau sociolog, neantrenat în istorie, le poate întâmpina în decursul unei cercetări despre controlul culturii şi presei din perioada comunismului.

Referinţe

Domokos Géza (2004): Apályban. Napló 1988.[În reflux. Jurnal 1988] Pallas Akadémia, Csíkszereda

Gáll Ernő (1995): Számvetés. 27 év a Korunk szerkesztőségében [Dare de seamă. 27 de ani în redacţia revistei Korunk], Kom-Press, Kolozsvár

Győrffy Gábor: Sajtócenzúra a kommunista Romániában [Cenzura presei în România comunistă], Regio, 2007/3, 95-111

Kiss Ágnes (2008): The Witch Brew of Censorship. Coordination and Control within the Censorship System. Manuscript

Lázok Klára: Cartea tipărită şi cenzura în România anilor 1950-1960. In: Olti-Gidó (eds.): Minoritatea maghiară în perioada comunistă. Editura ISPMN, Cluj-Napoca, 2009

Marino, Adrian (2000): Cenzura în România. Schiţă istorică. Editura Aius

Petcu, Marian (1999): Putere şi cultură. O istorie a cenzurii, Polirom, Iaşi

Petcu, Marian (ed) (2005): Cenzura în spaţiul cultural românesc.Comunicare.ro, Bucureşti

Verdery, Katherine (1994): Compromis şi rezistenţă. Cultura română sub Ceauşescu. Humanitas, Bucureşti

 

1 Comment

Filed under Atelier CS

One Response to Controlul presei locale majoritare şi minoritare orădene în anii 1960-1970

  1. simona ciotlaus

    Proiectele de cercetare au o anumită flexibilitate și temporalitate, putînd lua diverse forme, atît înainte, cît și în timpul realizării cercetării, astfel încît să fie potrivite publicului căruia se adresează în anumite momente. În acest sens, ar fi interesant ca autoarea sa mentioneze citeva momente importante din biografia proiectului de cercetare. Printre întrebări, se numără: cum și-a constituit proiectul în forma cea mai recentă? Înainte de a scrie acest proiect, a mai cercetat subiecte similare care să o inspire în realizarea proiectului în discuție?

    Am găsit provocatoare formularea ”după căutări îndelungate”, folosită pentru a justifica alegerea metodologiei. Care au fost alte metode pe care le-a considerat ca posibil-utilizable, cum a renunțat la acelea și cum a ajuns la cele de acum? Au existat și alte transformări în formularea proiectului (de argument, de continut) care să modifice metodele considerate adecvate?

    În ceea ce privește conținutul proiectului propus spre discuție, la ce se referă, empiric, cenzura? Ce fel de acțiuni de modificare editorială presupune cenzura? Totodată, care este materialul empiric pe care autoarea îl folosește ca ”să se uite” la activități de intervenție editorială — empiric vorbind, cum arată cenzura în documentele de analiză? Cum ”citește” acțiunile de modificare editorială din justificările pe care le produc autorii în acele Dări de seamă și Raporturi DGPT? Cum sunt justificate modificările în aceste materiale empirice? Cum devin intervențiile editoriale cenzură și cu ce diferă, la nivel practic, de modificările editoriale mai recente?

    astept cu interes dezbaterea :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>