Dispute

Dispute teoretice în cercetarea doctorală

Apel la contribuții [pdf]

***

Dispute teoretice în cercetarea doctorală

Apel la participare

 

Școala Doctorală de Sociologie a Universității din București, împreună cu Colegiul Noua Europă, Journal of Comparative Research in Anthropology and Sociology  – Compaso și Master of Research in Sociology – MoRiS vă invită joi, 12 ianuarie 2012, ora 17.30, Sala de Consiliu, la un Atelier privind disputele teoretice în cercetarea doctorală.

 

Proiectele de cercetare, atât în forma lor scrisă cât și cea trăită, construiesc relații cu teorii și autori – observabile în capitolele dedicate literaturii de specialitate – de exemplu cele etichetate ca „partea teoretică”. Teoriile invocate ca întemeiere a întrebărilor și demersului de cercetare sunt deseori diverse și uneori divergente. Vă propunem o reflecție pe tema disputelor teoretice în cercetarea sociologică doctorală, pornind de la întrebări precum:

Felul teoriilor și relația noastră cu teoria

-          Ce orientări teoretice diferite se regăsesc în proiectul vostru de cercetare?

-          Cum anume ați ajuns la aceste orientări? Când și în ce feluri v-ați familiarizat cu ele?

-          În ce momente și în ce feluri ne lovim de teorie pe parcursul proiectului?  La început? În desfășurarea cercetării? Când scriem texte – sau teza? Cum diferă relația noastră cu teoria în aceste etape?

Observarea dialogurilor și disputelor teoretice

-          Până acum ați observat, în teoriile relevante pentru voi, incompatibilități sau dispute?

-          Dacă ați observat: care sunt aceste divergențe – de exemplu cu referire la înțelegerea acțiunii sociale și a ordinii sociale? De unde provin acestea?

-          Cum se traduc aceste dispute în preferințele voastre metodologice de abordare a cercetării empirice?

-          Cum navigăm  între (sub)curente teoretice divergente?  Are rost  să căutăm o „cale de mijloc”, sau mai degrabă să optăm între orientări?

 

Participarea este deschisă tuturor masteranzilor în sociologie, doctoranzilor și absolvenților Școlii doctorale de sociologie, Universitatea din București, precum și invitaților acestora.

 

Discuțiile vor porni de la scurte prezentări scrise ale disputelor teoretice întâlnite în proiectele de cercetare realizate de doctoranzi. Vă invităm să ne trimiteți astfel de prezentări, de 2-3 pagini, până miercuri, 11 ianuarie,  la adresa: punct.ochit@sas.unibuc.ro

 

Moderatorii discuțiilor vor fi Puiu Lățea, profesor asociat la Universitatea din București, și Cosima Rughiniș, conferențiar la Universitatea din București.